aboneaza-te la newsletter

CasaOnline Limes Advertising





Construieste inteligent

          Daca ai ales sa construiesti o casa pornind practic de la temelii, trebuie sa parcurgi anumite etape standard, pentru a-ti usura munca si pentru a te incadra in graficul de timp stabilit.
          In situatia in care ai gasit terenul necesar constructiei trebuie sa te asiguri de starea juridica a acestuia, adica parcela respectiva sa fie scoasa din circuitul agricol si inscrisa in cartea funciara ca teren de constructii. Apoi solicita notarului o copie a extrasului de carte funciara si a titlului de proprietate. De la primarie poti afla ce restrictii de amenajare a zonei exista si ce fel de constructie poti realiza (aliniament, inaltime, suprafata, etc.).
          Ar fi indicat ca terenul in cauza sau parcelele vecine sa aiba acces la drumul public, iar prin subsolul terenului sa nu treaca conducte de apa, gaz, canalizare, cabluri electrice sau telefonice care sa impiedice realizarea constructiei.
          Acum, ce presupune constructia propriu zisa. Dupa obtinerea certificatului de urbanism si a autorizatiei de constructie lucrarile se pot executa fie in regie proprie, cu ajutorul unor meseriasi mai mult sau mai putin calificati, fie cu o firma de constructii. In ambele cazuri, respectarea termenelor de executie este foarte importanta, la fel ca si receptia finala la terminarea lucrarilor. De intabulare se va ocupa un expert cadastral autorizat.
          Ridicarea unei constructii nu dureaza mult timp, dupa momentul in care fundatia este gata. Urmatoarele etape sunt:
- acoperis
- geamuri si usi exterioare
- izolat si tencuieli exterioare
- racorduri
- tencuieli interioare, usi interioare, zugravire
- gresie, faianta, parchet
- instalatii sanitare (chiuveta, cada/dus, vas toaleta, robineti), termice (calorifere, centrala termica), electrice (intrerupatoare, prize).
 
          O casa iti poate aduce multe satisfactii, mai ales daca ea corespunde nevoilor tuturor membrilor familiei. Iar daca reusesti sa transformi o constructie intr-un camin pentru cei dragi te poti considera implinit.