aboneaza-te la newsletter

CasaOnline Limes Advertising





Invitatie in…Islanda

          Daca exista un loc pur, plin de inocenta naturii, nealterat - acela ar trebui sa fie Islanda. O tara foarte curata, servicii de inalta calitate, campuri de lava intarita, izvoare calde, oameni extrem de prietenosi, activitati care se bazeaza pe exportul pestelui, peisaje nemaiintalnite, nivel inalt al educatiei, calitate ireprosabila a aerului, etc.
Pe scurt, viata la cote ridicate si … destul de reci.
          Exista cateva elemente care diferentiaza frapant Islanda de celelalte state: cele mai multe izvoare termale din lume, cea mai longeviva natiune, cea mai curata capitala a lumii, cea mai activa zona vulcanica din lume si, neobisnuit, oameni fara nume de familie.
          Regiunea Geysir este cea care a dat numele tuturor geyserelor, incluzand: Strokkur (erupe la fiecare 7-10 minute, la o inaltime de peste 30 de metri), Gullfoss (cea mai mare cascada din Europa), Vatnaj kull (cel mai mare ghetar din Europa), Sn'fellsj kull (un vulcan ce are in varf un ghetar).
          Izvoarele termale din Islanda sunt cele care furnizeaza apa pentru incalzirea caselor si apa calda de la robinet in intreaga tara.
Pe langa acest aspect practic, apa fierbinte are si un rol benefic asupra organismului, fiecare cartier al oraselor avand un bazin in aer liber, cu apa termala, in care iti vine sa te balacesti chiar si in cea mai friguroasa iarna.
Numarul persoanelor care frecventeaza aceste bazine este foarte ridicat, dimineata fiind propice pentru cateva ture de inot.
Sportul, in general, este considerat un adevarat cult pentru islandezi: bazele sportive sunt numeroase, bicicleta este un mijloc de transport foarte comun, iar aerul curat consumat si contactul cat mai des cu apa ii transforma in cea mai sanatoasa natiune din lume.
          Daca te aventurezi in aceasta tarisoara cu numai 300.000 locuitori (aprox.) te vor impresiona, in primul rand, peisajele parca nepamantene.
          A 8-a parte din Islanda este acoperita de ghetari care au in unele locuri peste 1 km grosime. Vara, soarele este prezent aproape 24 ore, pe cand iarna te poti bucura de cele mai lungi nopti posibile.
Contrastul dintre ghetarii situati langa izvoarele termale a transformat Islanda in tara Ghetii si a Focului. 
          Oamenii de aici sunt deosebit de primitori si deschisi, cu pofta de petreceri, harnici, educati (aproape toti vorbesc fluent engleza) si gata oricand sa dea un sfat.
          Tarmul este locul unde se afla majoritatea caselor - joase, vopsite in culori calde, acoperite cu tabla ondulata si construite din beton ranforsat pentru a rezista la cutremure.
          Bucataria islandeza include diferite tipuri de preparate din peste si miel, carnati cu sange, carnati afumati din miel, hot-dog-uri din carne de miel, cuburi de rechin putrezit si un desert din lapte batut (un fel de iaurt servit cu zahar si frisca). Deoarece resursele naturale sunt insuficiente, Islanda se bazeaza foarte mult pe apele teritoriale bogate in peste.
          Aceasta tara acorda o atentie deosebita protectiei mediului si bunastarii populatiei, fiind inclusa in topul tarilor verzi. Aspecte precum PIB, accesul la educatie, rata somajului, calitatea aerului, emisiile de gaze, climatul politic si economic, etc. sunt la un nivel dorit de orice stat.  
          Practic, este tara in care ti-ai dori cel mai mult sa traiesti.
Sau, daca nu, poti oricand sa petreci concediul pe aceasta insula vulcanica, aproape de Cercul Polar, admirand peisaje unice parca neatinse de civilizatie.